Chiar dacă în ziua de Bobotează, în Tulcea nu se auzea nici șoaptă de clopot, aceste fiind interzise de osmanlâii care stăpâneau orașul și întreaga Dobroge, oamenii coborau încă din zori, de pe dealurile din jurul Dunării, ieșind cu mic și mare din mahalalele creștine.
Cu o zi înainte, preoții umblaseră prin acestea și stropiseră cu agheasmă casele și restul acareturilor, semn că Ziua cea Sfântă a Botezului Domnului Isus urma să vină. Tot acest puhoi de oameni, se oprea mai întâi la cele trei biserici, Buna Vestire (Grecească), Sf. Gheorghe (Bulgărească) și Sf. Nicolae (încă neterminată, serviciul religios ținându-se în bisericuța veche din lemn) unde participau la slujbă și de unde porneau apoi cu mare alai către Dunăre, scoțând din biserici prapurii și icoanele cele mai frumoase. Gerul cumplit și bătaia Crivățului nu era nici o piedică pentru tulcenii creștini, pătrunși de credința și de importanța zilei de Bobotează. Aproape în fiecare iarnă, Dunărea îi aștepta înghețată bocnă, transformată în cel mai lat și neted drum din această parte a Imperiului Otoman, motiv de a călători pe oglinda de gheață, cu sănii și căruțe, în locul corăbiilor și piroscafurilor pufăitoare.detalii sursa: misteriledunarii.wordpress.com http://mistereledunarii.wordpress.com/2014/01/05/obiceiuri-tulcene-de-boboteaza-pe-la-1870/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu