Despre Noi

Misiunea blogului Evenimente Tulcea este de a contribui la informarea reală, corectă şi sigura a publicul tulcean despre evenimentele ce se desfăşoară în municipiul Tulcea; de a prezenta cititorilor informaţii ritmice privind realitatea economică, socială, administrativă, politică şi culturală a oraşului. Scop Realizarea unui program de evenimente care să cuprindă emisiuni atractive şi utile publicului telespectator, cu informaţii variate, din toate domeniile de interes ale tulcenilor. Evenimente Tulcea este un partener real al tulcenilor, cu o piaţă civica care facilitează comunicarea între cetăţeni, precum şi dintre cetăţeni şi administraţie. Optimizarea acestei relaţii are drept sens creşterea nivelului de informare a tulcenilor cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, dar şi creşterea nivelului de implicare instituţională în rezolvarea problemelor acestora. Informaţii publice, conform art. 48 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, modificată şi republicată: Evenimente Tulcea este un blog local de media, cu profil generalist. Titularul licenţei este P.F.A Davideanu Bogdan Nicolae., cu sediul în Tulcea, str. Pacii nr. 1, P.F.A Davideanu Bogdan Nicolae. este persoană fizica română cu unic asociat – Davideanu Bogdan Nicoale reprezentant legal. Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale. Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu Blogul Eveimente Tulcea sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.Va multumim ! Pentru orice galerii fotografice/video si evenimente, va invitam pe facebook Evenimente Tulcea Vizionare placuta pentru sugesti si informatii ne puteti contacta la numarul de telefon 0741466757 sau adresa de mail evenimentetulcea@yahoo.com

Pagini de Istorie

Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelniţa (2900 – 2200 î.C.), continuând cu aşezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul şi oraşul roman din secolele I – II d.C., cu oraşul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană oraşul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Oraşul a fost atestat documentar în anul 1657. S-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 şi 1877.
...
În perioada 1840-1859 localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).

Până la reforma admnistrativă din anul 1950 a fost reşedinţa judeţului Tulcea (interbelic). După instaurarea regimului comunist în România a devenit reşedinţa unui raion din Regiunea Dobrogea.

După cel de-al doilea război mondial, oraşul se extinde şi se modernizează. În prezent vatra oraşului atinge o suprafaţă de 115 kmp şi o populaţie de 93.051 locuitori (în anul 2002). Tulcea este un oraş industrial, modern, port pentru navele de pasageri, precum şi pentru cele care transportă produse industriale, mai ales materii prime şi pentru navele de pescuit oceanic. Judeţul Tulcea este situat în aşa natură, incât este accesibil de pe mare cât şi pe Dunăre de către navele maritime, având un mare avantaj comercial.

Tulcea în 1896
Geografie

Oraşul Tulcea se află la 30 de metri altitudine şi la 292 kilometri faţă de Bucureşti.
Clima

Clima municipiului Tulcea este temperat-continentală cu influenţe sub-mediteraneene. Iarna se face simţit aerul arctic, din nord, care provoacă scăderea temperaturii. Temperatura maximă înregistrată a fost de 38,7 grade, iar minima a fost de -26,8 grade în anul 1942.

Temperatura medie anuală din Tulcea este una dintre cele mai ridicate din ţară, fiind de 10,8 grade. Precipitaţiile medii anuale sunt de 350-500 mm. Debitele Dunării sunt în medie, la Tulcea, de aproximativ 5000-6000 mc/s, minimele fiind de 2000 mc/s, iar maximele de 15.000-16.000 mc/s.
Peisaj urban

Muzee
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM)
Muzeul de Ştiinţe Naturale “Delta Dunării”
Muzeul de Artă
Muzeul de Etnografie şi Artă Populară (MEAP)
Muzeul de Istorie şi Arheologie

Lăcaşuri de cult
Catedrala Episcopală Sfântul Ierarh Nicolae
Moscheea Azizie
Sinagoga
Biserica Sfântul Gheorghe „Cu Ceas”
Cimitirul evreiesc
Catedrala Buna Vestire

Monumentul Independenţei văzut din depărtare

Alte clădiri şi locuri
Delta Dunării
Piaţa Civică
Winmarkt (aflat în centrul oraşului)
Monumentul Independenţei
Coral Plaza Mall
Complexul Delta Dunării (acvariu)

Parcuri
Parcul Personalităţilor
Parcul Albatros
Oraşelul Copiilor
Demografie

Conform Recensământului din 2002, Tulcea are o populaţie de 93.051 locuitori, dintre care 92,3% sunt români. Cele mai mari minorităţi sunt: cea de ruşi-lipoveni (3,4% din populaţia totală a oraşului) şi cea turcă (1,4%). Alte minorităţi importante sunt: cea ucraineană, tătară, italiană, armeană, maghiară, germană, evreiască, greacă, ţigănească, etc. Majoritatea bulgarilor indigeni au părăsit oraşul în anul 1941, datorită Tratatului de la Craiova.

Evoluţia demografică la recensăminte:

Religie

În Tulcea există 22 de locaşuri de cult după cum urmează: 15 biserici ortodoxe (dintre care 4 de rit vechi), o biserică romano-catolică, una baptistă, una adventistă, două case de rugăciune, o sinagogă şi o moschee.
Economie

Tulcea este un important centru industrial. Aici se realizează construcţii şi reparaţii de nave. Un aeroport se află în apropiere de oraş. Centru de exploatare a stufului. Tot aici se află şi unicul producător de alumină calcinată din ţară precum şi un important şantier de construcţii navale. Fiind supranumit şi Oraşul de la Porţile Deltei Dunării, o parte din economie s-a dezvoltat in jurul turismului, fapt atestat prin construcţiile si investiţiile ce s-au făcut pentru construirea de noi hoteluri. Aici funcţionează mai multe centre comerciale: Penny Market, Hipermarket Dunărea, Coral Plaza Mall, Billa, Winmarkt , Plus,Kaufland dar de asemenea Fraher, mai multe supermarketuri, magazine mixte.
Istoria viticulturii în zona Tulcei

Aşa cum spune legenda, zeul vinului s-a născut în Tracia, pe teritoriul României de astăzi.[necesită citare] În această zonă, producerea vinului este o ocupaţie ce datează din secolul 7 î.e.n.[necesită citare] Abundenţa şi calitatea vinurilor produse de către daci (locuitorii acestei părţi a Traciei) era atât de vestită, încât marele rege dac Burebista, în dorinţa de a pune capăt incursiunilor popoarelor migratoare, a ordonat distrugerea tuturor viilor. Bineînţeles, nu toate viile au fost dezrădăcinate şi, în scurt timp, alte vii au fost plantate.

După ce Dacia a fost cucerită de către romani (în anul 106 e.n), pe monedele bătute în noua provincie era reprezentată o femeie căreia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalei bogăţii a ţării.[necesită citare]

În timpuri mai recente, evoluţia industriei vinului din România a fost influenţată de către patru momente importante din istoria ţării: strânsele legături cu Franţa de-a lungul secolului 19, strânsele legături cu Germania şi Austria din perioada interbelică, instaurarea comunismului în 1948 şi liberalizarea economică de după 1989.

România a întreţinut strânse legături cu Franţa de-a lungul secolului 19: cultura franceză, educaţia şi ingineria erau foarte apreciate, iar franceza era limba uzuală pentru cei educaţi. În momentul în care filoxera a lovit podgoriile româneşti, era normal ca viticultorii de aici să ceară asistenţă tehnică şi ajutor practic colegilor lor francezi. [necesită citare] Ca rezultat, marea majoritate a viilor plantate post-filoxera au fost de provenienţă franceză, cum ar fi: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay ori Sauvignon Blanc. De aceea varietăţile respective sunt cultivate în România de mult mai mult timp ca în restul ţărilor din estul Europei.

O altă consecinţă a schimbării de orientare, în favoarea Germaniei şi Austriei, în perioada dintre cele două războaie, a fost introducerea pe piaţa românească a şpriţului[necesită citare]: vin ce se bea acompaniat de apă minerală. Şi astăzi, în România, şpriţul este un mod foarte popular de a bea vinul,[necesită citare] de aici rezultând şi preferinţa consumatorilor (dar şi a producătorilor) români pentru vinurile albe seci, din moment ce acestea dau cel mai bun şpriţ.[necesită citare]

În timpul perioadei comuniste au fost dezvoltate trei genuri de societăţi producătoare de vin: staţiunile de cercetări viticole, întreprinderi de stat pentru industrializarea vinului şi cooperative agricole, legate într-un fel sau altul de întreprinderile de stat.[necesită citare]

Liberalizarea economiei româneşti, de după 1989, nu a afectat societăţile de cercetare din domeniul viei şi vinului; pe de altă parte, viile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole au fost privatizate, iar întreprinderile şi societăţile vini-viticole de stat au fost deja sau sunt pe cale de a fi, şi ele, privatizate.[necesită citare] În regiunile care astăzi formează spaţiul românesc, viţa de vie creştea sălbatică, în urmă cu mii de ani. Specia Vitis Silvestris, autohtonă în pădurile de stejar subcarpatice, a fost baza celebrei viţe dacice. De altfel, cu 700 de ani înaintea erei creştine, documente antice informează că agathirsii, populaţie care trăia în ţinuturile de sus ale Văii Mureşului era renumită prin vii întinse.

Istoricul Gustave Glotz remarca, încă din anul 1925, în volumul “Civilisation Egeenne”: “Cu mult înainte de a fi consacrată era lui Dyonysos, viţa de vie a format bucuria popoarelor preistorice”. Chiar tradiţiile mitologice ale Greciei antice atribuie tracilor şi pelasgilor introducerea viţei de vie în Hellada. “Războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul”, se spune într-un vers din Iliada lui Homer.

Mai târziu, poetul latin Ovidiu descrie modul în care geto-dacii practicau viticultura şi concentrarea vinului prin îngheţare,[necesită citare] obţinând ceea ce astăzi se numeşte coniac. Pe vremea celebrului rege dac Burebista, viile luaseră, cum se ştie, o asemenea extindere, iar vinul producea stări inconforme cu morala geto-dacică, încât marele preot Deceneu l-a convins pe monarh să ordone stârpirea podgoriilor. Istoricul antic Strabon relatează acest fapt, în urma căruia s-a declanşat o uriaşă răscoală, care a dus în final la asasinarea lui Burebista. Peste mai bine de un secol, când legiunile lui Traian au năvălit în Dacia, ele au găsit aici o viticultură înfloritoare. Faptul este ilustrat de medalia bătută de împăratul roman în onoarea victoriei asupra lui Decebal, în care Dacia este simbolizată printr-o femeie aşezată pe o stâncă, în faţa căreia doi copilaşi ţin în mâini ciorchini de struguri şi spice de grâu, semnul bogăţiei ţării. Mai mult, în tradiţiile mitologice chineze se considera că viţa de vie a fost adusă în China din Dacia preistorică.

Vinurile romanesti au fost intotdeauna cautate in Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul).[necesită citare] Dimitrie Cantemir noteaza ca din Moldova, vinurile romanesti ajungeau pana in Tarigrad, Varsovia si Viena, iar cele din Muntenia, in Turcia si Egipt. Vinurile de Cotnari, Magura, Piatra si Nebuna erau cotate aidoma cu cele de Tokay, Sauternes, Sanatorin, Rhein si Bourgogne. Insusi Napoleon, imparatul Frantei, prefera vinul de Cotnari.[necesită citare]

În plină glorie, viticultura românească a fost atacată cu furie în anii 1882-1884 de epidemia ucigătoare a filoxerei.[necesită citare] În decurs de 12 ani, podgoriile au fost decimate. Urmarea acestui flagel a constat într-o luptă crâncenă pentru refacerea viilor cu viţe aduse mai ales din Franţa, dar care s-au dovedit improprii climatului României. În cele din urmă, viticultorii au recurs la aclimatizări şi la refacerea soiurilor autohtone. În 1913, suprafaţa viilor ajunsese la 72.600 de hectare, cu o producţie de 1.520.000 hectolitri de vin anual.[necesită citare] Dar, după Primul Război Mondial, atribuindu-se ţăranilor loturi de pământ din moşiile statului, aceştia au plantat pretutindeni vii. În scurt timp, suprafaţa viilor s-a dublat, dar nu cu viţe altoite, ci cu hibrizi, producători direcţi, care nu dau totuşi vinuri de calitate.[necesită citare]

Întinderea excesivă a viilor de hibrizi a devenit la un moment dat îngrijorătoare, deoarece vinurile obţinute de ţărani concurau pe cele nobile, scăzând preţul acestora. Drept urmare, marii podgoreni, precum Constantin Garoflid (1872-1943), de mai multe ori ministrul Agriculturii în perioada interbelică, au făcut ca Parlamentul să adopte o lege nepopulară privind îngrădirea plantării de viţe de vie hibride producătoare direct. În 1938, existau circa 170.000 de hectare cu vii de hibrizi producători direcţi şi 40.000 de hectare cu vii indigene nealtoite.[necesită citare] În schimb, suprafaţa viilor cu specii nobile se cifra la circa 500.000 de hectare.[necesită citare]

Este interesant de observat că prin confiscarea viilor în timpul regimului comunist, o serie de soiuri autohtone de viţe, precum Basicata, Baraghina, Cramposia, Cabasma, Mustoasa, Galbena, Gordin şi Samoveanca au dispărut sau au fost împuţinate, devenind rarităţi.[necesită citare]
Educaţie

În municipiul Tulcea se află 4 universităţi, 11 licee, 13 şcoli generale şi 24 de grădiniţe.

Principalele licee din oraş sunt:
Colegiul „Brad Segal” (denumirea veche Grupul Scolar de Industrie Alimentara)
Liceul Teoretic „Grigore Moisil”
Colegiul Dobrogean „Spiru C. Haret”
Liceul de Artă „George Georgescu”
Liceul Pedagogic
Colegiul Tehnic „Henri Coandă”
Grupul Şcolar Industrial „Anghel Saligny”
Colegiul Agricol „Nicolae Cornăţeanu”
Colegiul Economic „Delta Dunării”
Seminarul Teologic „Sfantul Ioan Casian” Tulcea

Centre de formare profesională:
Şcoala de Marină „Atlas”
Şcoala de arte şi meserii

De asemenea, în Tulcea se află şi un teatru construit recent, Teatrul “Jean Bart”, ce a fost inaugurat în data de 18 februarie 2008, iar cel mai mare acvariu din Romania a fost inaugurat la 25 februarie 2009.
Transport

Autobuz BMC Probus pe linia 1

Autobuz Dac 112 UDM pe linia 1

Oraşul Tulcea are o reţea de transport în comun cu autobuze, exploatată de S.C. Transport Public S.A.. Principala linie de autobuz este linia 1, ce leagă Liceul A. Saligny de Cartierul Neptun (cu varianta 1b Liceul A. Saligny – ANL), însă există mai multe linii de autobuz ce acoperă aproape tot oraşul. Intervalele de succedare sunt de aproximativ 20 de minute, însă zona centrală, cea mai solicitată, este străbătută de mai multe trasee (1, 1b, 2, 3, 4, 4b), graficele de circulaţie ale acestora făcând ca, pe această porţiune de traseu să circule un autobuz la 6 – 7 minute. De asemenea, operatorul de transport local efectuează şi transport spre localităţile Babadag, Nalbant, Iazurile, Nufăru, Visterna şi Zebil, dar şi către Aeroportul Tulcea. Preţul unui bilet urban cu 2 călătorii este de 3 RON, fiind folosită autotaxarea.

În apropiere de Tulcea (în localitatea Mihail Kogălniceanu, Şoseaua Tulcea-Constanţa, kilometrul 15) se află un aeroport de unde se efectuează curse către Bucureşti.

În Tulcea există mai multe companii de Taxi: Taxi As, Taxi Prima, Taxi Athos, Taxi Oni

Din Tulcea se pot închiria maşini prin intermediul firmelor specializate.
Căi de acces în Tulcea
Cu maşina
Bucureşti (DN2) – Hârşova (DN22A) – Tulcea
Galaţi (DN2B) – Brăila (DN22) – Tulcea
Constanţa (DN22) – Tulcea
Cu trenul

Gara Tulcea Oraş

În Tulcea există două gări: Tulcea Mărfuri şi Tulcea Oraş. Aceasta din urmă este cea mai importantă şi este capătul liniei 804, ce leagă Tulcea de Medgidia (144 km). Zilnic pleacă două perechi de trenuri personale spre Constanţa şi o pereche de trenuri accelerate spre Bucureşti, acestea din urmă fiind deservite de automotoare Siemens Desiro (Săgeata albastră).
Cu autocarul
Bucureşti – Tulcea (microbuze)
Constanţa – Tulcea
Iaşi – Tulcea-Alba Iulia
Cu avionul

Aeroportul Mihail Kogălniceanu (~15 km de Tulcea) — la ~105 km de oraşul Constanţa
Cu vaporul
Tulcea–Periprava
Tulcea-Sf. Gheorghe
Oraşe înfrăţite
Danemarca Aalborg, Danemarca
Italia Rovigo, Italia
Bulgaria Shumen, Bulgaria
Personalităţi născute la Tulcea
Panait Cerna – scriitor
Alexandru Ciucurencu – pictor
Radu Gheorghe – actor
Tora Vasilescu – actriţă
Grigore Moisil – matematician
Virginia Mirea – actriţă
Crin Antonescu – parlamentar
Traian Coşovei – scriitor
Cezar Calenic – profesor
Gheorghe Calciu-Dumitreasa – teolog
Ştefan Caraman – scriitor
Georges Boulanger – violonist, compozitor
Mioara Avram-lingvist roman
Constantin Găvenea- pictor
Ştefan Găvenea- artist plastic

Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale. Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu Blogul Eveimente Tulcea sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.Va multumim !
Pentru orice galerii fotografice/video si evenimente, va invitam pe facebook  Evenimente Tulcea


Vizionare placuta pentru sugesti si informatii ne puteti contacta la numarul de telefon 0741466757 sau adresa de mail evenimentetulcea@yahoo.com

3 comentarii:

EvenimenteTulcea spunea...

Călătorind pe Dunărea înghețată, la 1870

Navigația de astăzi pe Dunăre este imaginea unui transport dinamic, cu tot felul de nave mărunte, printre care se scurge maiestuos câte un cargou uriaș, pilotat cu dificultate. Pare un spectacol unic, datorat modernității vremurilor pe care le trăim, dar ce ar fi să putem călători în timp, în 1870, și să stăm câteva ore pe faleză, pe digul olandez (cum i se spunea în acele timpuri), și cu o cană de bragă (sau de vin fiert, la vremea asta!) în mână să privim trecerea navelor pe Dunăre.


La 1870, numărul de bastimente care au intrat și ieșit din Marea Neagră, pe Dunăre, au fost de 2564, după statistica foarte exactă a Comisiei europene a Dunării (noi am folosit un raport al acestei comisii, care oferea o medie anuală în perioada 1865-1870). Scăzând numărul de zile în care Dunărea era înghețată bocnă, iar pe Dunăre circulau doar căruțe și sănii (în romanul meu Misterele Dunării – Pierdut în Tulcea, mai circulau niște corăbii fantasmagorice numite corablii, dar nu se pun la socoteală, fiind imaginație pură), situația a fost cam așa.

În anul 1870, Dunărea a fost înghețată doar 25 de zile, începând cu 5 februarie și până pe 2 martie, când ghețurile s-au topit. Scăzând aceste zile și împărțind numărul de nave, reiese că media zilnică a fost de 7-8 nave. Capacitatea maximă a acestor bastimente era de 212 tone, fiind vorba, mai ales, de corăbii. Cea mai mare navă care a trecut pe Dunăre în această perioadă a fost un vapor cu aburi de 1500 de tone. În acea vreme, tulcenii aveau obișnuința de a măsura capacitatea navelor în butoaie, un butoi având 100 de kg. Deci, pe Dunăre au trecut nave de 2120 de butoaie și cea mai mare, care avea 15000 de butoaie.

Dar statistica CED ne prezintă doar navele care au intrat și ieșit în Marea Neagră, navigând pe Dunăre, la acestea trebuie să adăugăm puzderia de corăbii, barcazuri, barje, bărci de diferite dimensiuni, lotci pescărești, care se deplasau de-a lungul Dunării, fără să iasă la mare. Acestea transportau mărfuri între Galați și Sulina, cereale, lemn și piatră pentru lucrările de la Sulina, pește și icre de la Sulina pentru Tulcea și Galați, vin de la Niculițel, prin portul de la Isaccea, blănuri și piei de la Ismail, brânză și miere de la Galați, Brăila și Tulcea pentru Istanbul etc.

Trebuie să recunoașteți că la 1870, Dunărea era destul de aglomerată cu zecile de corăbii din lemn, vapoare cu aburi, având pereții construiți din lemn sau metal nituit (sudura încă nu se inventase), cu zbaturi sau elice, barje și bărci. Doar că la mijlocul lui februarie 1870, digul olandez (faleza) era aproape pustiu. Doar câteva vapoare cu aburi erau trase la mal, prinse în capcana de gheață a Dunării, care părea o oglindă uriașă. Ici, acolo, câte o căruță sau sanie, pline cu saci sau pește, se deplasa pe drumul neted, ocolind pescarii la copcă. Se auzea doar Crivățul, scârțâitul roților și cel al palelor morilor de vânt. Tulcea era încremenită sub gerul năprasnic, așteptând, într-o stare de criogenie totală, sosirea primăverii.

Nicolae C. Ariton

P.S. – imaginea este o fotografie de la sfârșitul secolului al XIX-lea, din portul Brăila, înghețat.

from → Istoria oraşului Tulcea

EvenimenteTulcea spunea...

Ce beau tulcenii, la 1870, iarna

În primul rând, trebuie specificat că Tulcea fiind un oraș special, organizat pe mahalale etnice, și cârciumile în care localnicii dădeau peste cap un păhărel (de obicei, mai multe) erau de două feluri. Mai întâi, cârciumile de cartier, amplasate în odaia de la stradă a casei proprietarului, în majoritatea cazurilor prea mici pentru a încăpea toți mușterii, o parte stând afară, când frigul nu era atât de năprasnic, încălzindu-se la soarele anemic. Înăuntru, pe lângă sobă, stăteau doar liderii comunității și cei care făceau consumație zdravănă.


În cârciumile din cele două mahalale românești se bea rachiu și vin, în această perioadă a anului fiind preferate fierte. De obicei, clientul, striga din ușă:„una coaptă!”, ceea ce însemna un rachiu fiert, care îi era adus într-o ceașcă de lut. Vinul alb sau roșu, din soiurile Sarica Niculițel, cum ar fi Somoveanca și Negru de Sarichioi, care erau excelente și ieftine, se servea în ulcele și căni de lut, paharele de sticlă fiind un lux doar pentru marile restaurante. Băutul de tutun încă nu se răspândise, țigaretele din tutun și hârtie abia apăruseră în marile orașe, unde erau vândute în spițerii ca tratament pentru răceală și întreținerea plămânilor. Doar ici, acolo, câte un marinar de cursă lungă fuma pipă, obicei la fel de rar printre tulcenii români, ca și prizatul de tutun. Oamenii vorbeau, bârfeau notabilitățile orașului, făceau politică, într-o perioadă în care jurnale locale la Tulcea nu existau, iar cârciuma era magazinul cu noutăți.

În mahalaua bulgărească, atmosfera era aproximativ aceiași, doar că în loc de rachiu se bea raki, în timp ce în cea grecească obiceiurile erau deja diferite. Învârtind pe degete mătăniile, într-o mișcare interminabilă, beau ouzo, o băutură alcătuită din alcool diluat și anason, o plantă medicinală aromată. Nici o altă etnie nu poate suferi ouzo, pe care greci îl beau amstecat cu puțină apă, care îi dă un aspect lăptos. Vinurile grecești erau la mare căutare, dar fiind mai scumpe decât cele tulcene, erau delicatese pe care și le permiteau doar greci cu dare de mână. Retsina era vinul alb cel mai apreciat, având în compoziție o mică cantitate de rășină de pin, care face ca a doua zi să nu te doară capul.

În cele două mahalale rusești, una pe lângă monument și alta pe dealul de peste Piața veche, cârciumile erau la mare căutare, unde se consuma votcă (în traducere aproximativă: apșoară), adusă de la Ismail și Odessa. Pe lângă acest alcool obținut din cereale, cartofi sau sfeclă (sau din toate), rușii beau mult ceai, samovarul clocotind în permanență pe tejgheaua cârciumarului.

Turcii și evreii nu aveau cârciumi în mahalele lor, consumul de alcool fiind interzis de religie, mai ales în locuri publice. Evreii consumau vin doar cu ocazia sărbătorilor, și acesta trebuia preparat după rețete cusher și în nici un caz nu putea fi luat de la un cârciumar, fără acordul rabinului. Turcii aveau cafenele, unde lipsa de alcool era suplinită cu fumul narghilelor, care fumegau toată ziua, bându-se bragă. Partea I

EvenimenteTulcea spunea...

Ce beau tulcenii, la 1870, iarna Partea II

După anul 1865, când a fost construit bazarul, centrul comercial al orașului s-a mutat în această zonă. Pe lângă zecile de prăvălii, au apărut și cârciumi, dintre care unele au început să aibă pretenții de restaurant, datorită cerințelor superioare ale angajaților Comisiei Europene a Dunării, a firmelor de comerț și cele de transport. Majoritatea cârciumilor și restaurantelor din această zonă erau patronate de evrei, care fiind comercianți înnăscuți știau să se adapteze cu iuțeală la cerințele pieții. Aici se puteau servi vinuri alese, în pahare de sticlă, dar și bourbon sau scotch pentru englezi, șampanie pentru francezi, sau snaps pentru germani. Printre cele 2-3 restaurante frecventate de funcționari și ofițeri, erau și multe spelunci, unde oamenii de rând se încălzeau cu una mică sau o ulcică de vin. Una din cele mai apreciate băuturi, aici la malul Dunării, era romul, care a rămas pentru multă vreme o băutură tradițională a marinarilor.

Nicolae C. Ariton

P.S. 1 – Imaginea de sus este o fotografie din 1937, cu centrul orasului, in care se poate vedea, în stânga, jos, o masa cu câțiva mușterii.

P.S. 2 – A doua imagine, de jos, este tabloul de Ludovic Bassarab, La carciuma.