Proiectul „Treasuring Nature Through Language“, desfăşurat între
Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea şi Manisa Otelciliv Ve Turizm
Meslek Lisesi din Manisa, Turcia, a luat fiinţă din dorinţa profesorilor
şi elevilor haretişti de a-şi deschide orizonturile către o altă
cultură, la fel de bogată şi de variată ca cea românească: cultura
turcă. Proiectul oferă ocazia, atât elevilor cât şi profesorilor, să
demonstreze într-un mod practic ce poate face Europa pentru ei şi ce pot
face ei pentru Europa.
Tema proiectului a fost aleasă datorită bogăţiei naturii care
înconjoară, pe de o parte, oraşul Tulcea (Delta Dunării) şi, pe de altă
parte, oraşul turcesc Manisa (Munţii Sypill).
Proiectul devine astfel şi o formă materializată de promovare a unei
zone străvechi de cultură şi spiritualitate, care merită să fie
descoperită şi apreciată, dincolo de spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Acest parteneriat creează oportunitatea valorificării potenţialului
unor zone cu o bogată istorie, trecute prin antichitate şi ajunse, în
contemporaneitate, la modernizare şi deschidere lingvistică.
Dorim ca vizita elevilor şi profesorilor din Manisa să fie un nou
prilej de a petrece clipe de neuitat împreună şi de a consolida
relaţiile de prietenie, colaborare şi respect dintre cele două licee! detalii, sursa : obiectiv.ro http://www.obiectivtulcea.ro/o-noua-provocare.html
Despre Noi
Misiunea blogului Evenimente Tulcea este de a contribui la informarea reală, corectă şi sigura a publicul tulcean despre evenimentele ce se desfăşoară în municipiul Tulcea; de a prezenta cititorilor informaţii ritmice privind realitatea economică, socială, administrativă, politică şi culturală a oraşului.
Scop
Realizarea unui program de evenimente care să cuprindă emisiuni atractive şi utile publicului telespectator, cu informaţii variate, din toate domeniile de interes ale tulcenilor. Evenimente Tulcea este un partener real al tulcenilor, cu o piaţă civica care facilitează comunicarea între cetăţeni, precum şi dintre cetăţeni şi administraţie. Optimizarea acestei relaţii are drept sens creşterea nivelului de informare a tulcenilor cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, dar şi creşterea nivelului de implicare instituţională în rezolvarea problemelor acestora.
Informaţii publice, conform art. 48 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, modificată şi republicată:
Evenimente Tulcea este un blog local de media, cu profil generalist. Titularul licenţei este P.F.A Davideanu Bogdan Nicolae., cu sediul în Tulcea, str. Pacii nr. 1, P.F.A Davideanu Bogdan Nicolae. este persoană fizica română cu unic asociat – Davideanu Bogdan Nicoale reprezentant legal.
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale. Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu Blogul Eveimente Tulcea sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.Va multumim !
Pentru orice galerii fotografice/video si evenimente, va invitam pe facebook Evenimente Tulcea
Vizionare placuta pentru sugesti si informatii ne puteti contacta la numarul de telefon 0741466757 sau adresa de mail evenimentetulcea@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu