Această poveste a fost publicată în ediţia din februarie 1935 a „Revistei Copilul Dobrogean”, apariţie lunară sub auspiciile învăţătorilor secţia Tulcea, sub semnătura lui Nenea Nicu. De fapt, Nenea Nicu era un învăţător, care, după cum scrie la nota de subsol: „Aş dori să fiu un scriitor ca Ion Creangă şi să fiu tradus în toate limbile!”. Nu ştim dacă a reuşit să ajungă la fel de cunoscut ca Ion Creangă, dar, prin această poveste, îl facem cunoscut tulcenilor, pentru că această poveste este pentru noi. Vă rugăm, să o priviţi ca pe o poveste.
*
Povestea oraşului Tulcea
…Toţi ai casei plecaseră la plimbare. Moş Nae stătea singur acasă. Cu luleaua în colţul gurii, rezemat pe coate, privea afară la fulgii de zăpadă care se jucau şăgalnici prin curte. Se gândea la timpurile când era copil, ca Vasilică şi Lenuţa, nepoţii lui, care erau acasă. Fără ei, casa părea pustie.
Deodată, uşa se deschise încetişor şi nepoţii lui călcând uşor se apropiară de bunicul, şi-i acoperiră ochii cu mânuţele lor îngheţate, râzând cristalin. Zâmbind le apucă mâinile şi îi puse pe genunchi.
- Pe unde aţi fost, dragii bunicului?, zise moşul voios.
- Am fost la plimbare, răspunseră copiii, în cor.
Copiii se aşezară pe pat.
În odaie era cald şi focul duduia, cum duduie motorul de automobil. pentru intreaga poveste intrati pe obiectivtulcea.ro http://www.obiectivtulcea.ro/povestea-orasului-tulcea.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu